Evenimentul Zilei: Oaza din fata blocului

Un fost inginer silvic, acum pensionar, a reusit sa amenajeze de unul singur o mini-gradina botanica in Focsani. Cei care strabat strada Cuza Voda din Focsani au parte de o priveliste nemaivazuta in cartierele ridicate pe vremea regimului comunist: o mini-gradina botanica amenajata in fata unui bloc cenusiu. Oaza de verdeata este opera unui pensionar, Nicolae Bogdan, care locuieste aici.

Barbatul ingrijeste acest spatiu, unde cresc acum 62 de specii de arbori exotici, de peste 25 de ani. Fost inginer silvic timp de patru decenii, el se mandreste ca a plantat copaci pe vreo 40.000 de hectare in Tara Vrancei, cat timp a fost sef al serviciului de impaduriri din cadrul Directiei Silvice.

Cel mai vechi arbore

Nicolae Bogdan spune ca este prieten cu padurea inca din copilarie, pentru ca satul sau natal, Spinesti din comuna Vrancioaia, este inconjurat de codri. Ajuns la varsta pensiei, el si-a folosit pasiunea pentru a infrumuseta zona din fata blocului in care locuieste. De-a lungul timpului, a adus aici unele dintre cele mai rare specii de arbusti pe care a reusit sa le aclimatizeze. Mai mult, a scris cu propria mana placute cu denumirile stiintifice si populare ale plantelor.

Aici pot fi admirate exemplare de tisa, un arbore de esenta tare din care dacii faceau sageti, dar si de Ginkgo Biloba, cel mai vechi arbore de pe Terra, vechi de 180 de milioane de ani. Alaturi au mai fost plantati gutui japonezi, brazi argintii, molizi, mesteceni, calini, ficusi, magnolii, ulmi, trandafiri si tufe decorative.

Vecinilor nu le pasa

Barbatul si-a montat si o bancuta pe care sta cateodata sa se relaxeze in mijlocul plantelor pe care le ingrijeste. Din nefericire, are si motive de ingrijorare, pentru ca gradina i-a fost amenintata de mai multe ori. Cativa arbori au fost distrusi dupa ce Primaria a retrocedat o parte din spatiu, pe care s-a construit intre timp o vila.

Apoi, diversi afaceristi au pus ochii pe gradina plasata la bulevard, in centrul orasului, unde puteau amenaja un butic, o terasa sau o cladire de birouri. Altadata, un vecin a taiat noaptea cativa arbusti pentru a-si extinde apartamentul, iar altul le-a pus motorina la radacina.

Nu-l ajuta nimeni

"Din cele 75 de specii pe care le-am avut mi-au mai ramas 62. Am un Ginkgo Biloba caruia nici nu i-am pus placuta pentru ca sigur ar fi fost distrus pana acum. Sunt cateva sute de exemplare in tara din acest arbore valoros din care se fabrica medicamente. Numai trei sunt in Vrancea, din care doi in gradina mea", spune Nicolae Bogdan.

Barbatul, care vorbeste despre puietii pe care ii ingrijeste ca despre niste copii, spune ca nimeni nu il ajuta. "Din trei blocuri cate sunt aici, niciun locatar nu ma ajuta, fiindca zic ca e parcul meu. Am vrut sa pun o placuta, cu numele asociatiei, sa fim un exemplu si pentru altii", mai spune pensionarul. "Cand n-o mai fi domnul Bogdan, cred ca o sa se aleaga praful. Oamenii sunt indiferenti si e pacat", ne-a spus Ionela Mandrea, administrator la Asociatia de Proprietari nr. 20. Ea este singura care il mai ajuta pe fostul inginer silvic sa-si ingrijeasca mica gradina botanica.

Reactie

Ignorat de Primarie

Nicolae Bogdan a incercat sa le insufle si altora dragostea sau macar respectul pentru plante. In gradina pe care a amenajat-o in fata blocului iau lectii si elevii de la liceele agricole unde a fost profesor. Barbatul s-a oferit chiar sa-si puna experienta, pe gratis, in slujba Primariei Focsani. El le-a propus edililor sa-i dea pe mana parcul din zona Teatrului "Mr. Gh. Pastia". A fost insa refuzat, asa cum s-a intamplat si cand a cerut sprijinul viceprimarului Neagu Nistoroiu pentru a instala placutele cu denumirile copacilor din gradina de pe Cuza Voda.

Pentru mai multe informatii vizitati Evenimentul Zilei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri